( Comuna Barcea, jud. Galaţi, Moldova)
Necropola birituală Barcea
În comuna Barcea, situată în partea de vest a jud. Galaţi, în anul 1963 s-a lucrat la instalarea unei pompe de apă în zona grădinii de zarzavat a fostului CAP.
Cu această ocazie au fost descoperite o serie de morminte de inhumaţie. Ţinându-se cont de importanţa descoperirilor, cercetările arheologice au fost începute în anul 1974, de către colectivul muzeului din Tecuci – prof. Nicu Mircea şi prof. Ţau Stela, acestea desfăşurându-se pe parcursul mai multor campanii, până în anul 1984.
Cercetarea arheologică sistematică a scos la suprafaţă o necropolă birituală. Materialul extras a încadrat necropola ca datare istorică în a doua jumătate a sec IV. p.Chr., cultura Santana de Mureş Cerneahov.
Conform datelor din carnetele de şantier, mormintele, în număr de 167, sunt preponderent de inhumaţie – 119, şi mai puţine de incineraţie – 48. Negăsindu-se urme de arsură în mormintele de incineraţie, s-a ajuns la concluzia că, incineraţiile se făceau în vecinătatea necropolei pe ruguri amenajate. Mormintele de inhumaţie au fost dispuse în număr mai mare în zona de centru şi nord a necropolei, cele de incineraţie fiind dispuse în zona de vest. Stratigrafic, se poate vorbi de un singur nivel de locuire – sec. IV p.Chr.
Adâncimea mormintelor variază între – 0,90 şi -1,80 la mormintele de inhumaţie, – 0,30 şi 0,68 la cele de incineraţie. Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că orientarea mormintelor, cea mai frecventă este în jurul axei N-S, SSV-NNE şi E-V.
Materialul arheologic descoperit constă în vase de ceramică de uz casnic şi ceramică folosită în diferite ritualuri, precum şi obiecte confecţionate din os, metal ( fier, bronz, argint) şi sticlă.