X

Seară culturală autentică – lansare de carte, muzică de divertisment

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” în parteneriat cu: Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Primăria Municipiului Tecuci și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci, organizează vineri 24 mai ora 11:00 vernisajul expoziției „DESEN&COLAJ”. Curator al acestei expoziții este prof.univ.dr. Dragoș Pătrașcu și vor expune studenți ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Vernisajul va avea loc la Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci, Galeria HELIOS, locație unde lucrările vor putea fi vizitate în perioada 24.05.2019 - 10.06.2019.

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” în parteneriat cu Casa de Cultură oferă tecucenilor  o „Seară culturală” autentică, sâmbătă 10 august 2019, începând cu ora 18:30, eveniment ce va cuprinde lansare de carte, muzică de divertisment cu soliștii Casei de Cultură Tecuci, iar la final proiecția unui film documentar.

Vom începe cu lansarea cărții „Starea țăranului ilustrată în cărțile poștale. România 1894-1943”, autor Nicolae Stan, filatelist și cartofilist lieștean, care a dobândit în lunga sa activitate numeroase premii naționale și internaționale.

Cunoscut ca un pasionat privind reprezentarea țăranului român în cărțile poștale, el deține o colecție diversă, bogată și frumoasă, publicănd o lucrare deosebit de valorasă pe acastă temă.

Alături de specialiștii invitați: Șerban Drăgușanu – filatelist, actor, Conf. univ. dr. Aurel Stan, prof. Mihaela Bulai, dr. Iulian Bot și prof. Ionel Necula, vom cunoaște munca și pasiunile filatelistului Nicolae Stan, apropriindu-ne astfel de un domeniu fascinant al frumosului și cunoașterii.

Seara de august va continua cu evoluția tinerilor artiști ai Casei de Cultură: Daria Șerban, Raluca Alexe, Georgiana Panaitiu, Ana și Lucian Andrei.

La lăsarea serii va fi proiectat un film-documentar care prezintă anii de suferință și eroism ai ostașilor români ce au luptat în Războiul de Întregire Națională 1916-1919, un sacrifiu ce a dus la împlinirea visului milenar al românilor: Unirea.

Vă așteptăm!


Afis eveniment Muzeul Tecuci 2019
Admin: